Media

Ask a Worm: tinerii care „pregătesc” hrană pentru viermi și promovează compostarea urbană

EcoPresa – 7 noiembrie 2019

„Există puține deșeuri care într-adevăr pot fi numite gunoi – adică nu mai au niciun folos. Deșeurile alimentare sunt unele dintre cele mai reprezentative în acest sens. Resturile din hrana noastră ar trebui să se întoarcă în sol, să devină hrană vietăților, să se transforme în humus și să ajute la creșterea noilor roade care să ajungă pe mesele noastre. Sau, pur și simplu, să îmbunătățească solul terenurilor degradate. E important să se întoarcă în circuitul natural. Aici fiecare dintre noi poate să ia decizia – să trimită totul la gunoiște sau să facă un mic efort adițional și să ajute deșeurilor organice să-și continue viața cu folos pentru om și natură. Fiecare poate decide să fie parte a problemei sau parte a soluției”, spun membrii echipei Ask a Worm.

Metoda Bokashi sau cum pot fi precompostate deșeurile la bloc

Agora.md – 5/17 februarie 2020

V-ați dori să compostați deșeurile vegetale, dar singurul impediment care vă stă în cale este faptul că trăiți la bloc? Veste bună – s-a găsit deja o soluție. Este vorba de metoda Bokashi. Astfel, deșeurile se precompostează, adică le fermentați sau le transformați într-o murătură până aveți ocazia să le duceți la o ladă de compost. Asta face și Eugen Guzun de aproape trei ani, care ne-a povestit experiența lui în video de mai jos.

AskaWorm la ”Bună Dimineața” (Moldova 1)

7 octombrie 2019

Compostul este cel mai bun îngrăşământ ecologic, care s-a utilizat încă din antichitate, iar în occident este denumit şi brown gold, adică aurul brun, pentru valoarea lui în culturile bio. Fiecare îşi poate face compostul lui indiferent unde se află, la bloc sau casă la sol. Mai multe detalii aflați de la Eugen Guzun, coordonator de proiecte eco și Mihaela Peștereanu, inițiatoarea proiectului „Compost la bloc”, invitații emisiunii „Bună Dimineața” de la #Moldova1

Prime – Prima Oră – 12 noiembrie 2019

Ask a Worm este un proiect care ne învaţă cum să reciclăm deşeurile alimentare şi să le transformăm în compost, ca să se întoarcă în natură ♻ Victoria Sakharova a aflat cum putem să facem asta chiar acasă.

Compostarea Bocashi în Moldova / Компостирование с Бокаши в Молдове

Tinerii pentru EcoPlastic – 5 mai 2020

Dragi prieteni! Voi ne întrebați de mai multe ori : „ce se poate de făcut cu deșeurile organice?”. Volumul lor e întradevăr mare, iar la gunoiște ele se transformă în gaze cu efect de seră. Atunci de ce să nu le transformăm în ceva bun? Astăzi, echipa TEP va arăta cum puteți transforma deșeurile organice în îngrășământ valoros, chiar dacă locuiți într-un apartament din oraș! Puteți urmări instrucțiunile video de mai sus, dar aici oferim instrucțiunile text după pași.

Împreună devenim mai ECO! 🙂 

Ce facem cu deșeurile alimentare? Le transformăm în hrană pentru pământ. Familia mea a început compostarea și ne place!

Apostrof.md – Anna Smolnițchi – 28 decembrie 2019

După fiecare rundă de gătit, în familia noastră de „vegani în devenire”, rămân foarte multe coji de legume. Înțelegeam că trebuie să folosească la ceva, așa cum se întâmplă în sate, unde oamenii le dau păsărilor și animalelor. Unele resturi de mâncare ajung în grădină ca îngrășământ. Țin bine minte movila de gunoi din spatele casei bunicilor mei, din satul Vadul – Rașcov. Toate deșeurile organice acolo ajungeau. Ce pot face eu, orășeană, ca să le întorc pământului? Mă gândeam să le trec prin robotul de bucătărie, să le mărunțesc, și să le pun sub tufele de pe parcela minusculă din curtea blocului. Apoi mi-am zis, oamenii nu o să mă înțeleagă, dar nici atâta pământ, cât să acopăr deșeurile din bucătărie, nu avem. Și pentru că nu putem ține un porc la bloc, ne-am gândit la compostare, ca în vremurile bune.